Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Agenția de Mediu

A A A

Lacul Rîșcani-rezultatele analizei de laborator

Published on: Thu, 10/17/2019 - 15:59
Press Release Type: 

Agenția de Mediu reiterează că, urmare postării pe pagina de Facebook a Grupului pescarilor din Republica Moldova privind gradul de turbiditate înaltă a apei și moartea cîtorva pești în Lacul din perimetrul străzilor N. Dimo și M. Costin, sectorul Rîșcani, mun. Chișinău, colaboratorii Laboratorului de referință al Agenției de Mediu au prelevat o probă de apă pentru determinarea calității apei de suprafață.

 

Conform rezultatelor analizelor de laborator, apa Lacului prezintă devieri majore ale valorilor fizico-chimice de la fondul natural al calităţii apei și se atribuie clasei de calitate a V-a - foarte poluată (Anexa 1 a Hotărîrii Guvernului nr. 890 din 12.11.2013- Cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă).

 

Totodată informăm că, componentele biologice, îndeosebi, cele piscicole ale acestui corp de apă sunt deteriorate.

 

Ca concluzie, atenționăm - apele de suprafaţă ale acestui corp de apă nu corespund cerinţelor de calitate.

 

Raportul de încercări a probelor de apă nr. 348 din 08.10.2019 urmează a fi transmis Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău pentru luarea deciziilor în conformitate cu legislația de mediu.