Pagina principală  |    Contacte  |    Harta site  |    Subdiviziuni

Ministerul Mediului al Republicii Moldova
Min Mediului logou

Moldova se alătură comunității mondiale și sărbătorește Ora Planetei

60 Ora PlaneteiMinisterul Mediului invită toți cetățenii țării să se alăture comunității mondiale, care sâmbătă, 25 martie, va marca Ora Planetei (Earth Hour 60+).
Evenimentul, care a devenit o tradiție și în Republica Moldova, constă în deconectarea luminilor, în mod simbolic, timp de o oră, pentru a atrage atenția asupra necesității reducerii impactului negativ al activității umane asupra mediului înconjurător.
Locuitorii Republicii Moldova sunt îndemnați să ia parte la cel mai mare eveniment de mediu la nivel mondial pentru a-și exprima solidaritatea și a contribui la combaterea efectelor încălzirii globale și a schimbărilor climatice.
La data de 25 martie, cu începere de la ora 20.30-21.30, toate instituțiile, agenții economici și toți cetățenii sunt îndemnați să deconecteze luminile și aparatele electrocasnice timp de o oră, în semn de respect față de natură și viitorul planetei.
În această zi, începând cu orele 19.00, în Campusul Universitar Râșcani al UTM din Chișinău, Ora Planetei va fi sărbătorită într-un mod interactiv, fiind organizat un show artistic cu participarea mai multor artiști din țară, desfășurat de către Ministerul Mediului în colaborare UTM.
Scopul acțiunii constă în conștientizarea problemelor de mediu, cum ar fi consumul irațional de energie electrică, care este una dintre cauzele accelerării schimbărilor climatice, resimțite tot mai mult în ultimii ani. Ora Planetei amintește faptul că fiecare persoană de pe glob, oricând și oriunde s-ar afla, poate contribui la protejarea mediului reducând consumul excesiv de energie, nu doar în această zi, ci și pe parcursul întregului an.
Ţinând cont de semnificația evenimentului, Ministerul Mediului solicită participarea tuturor instituţiilor din țară, tuturor cetățenilor și face un apel către sursele de informare în masă în vederea implicării acestora în informarea şi conştientizarea populaţiei, astfel ca cetăţenii să reflecte asupra contribuției pe care o pot aduce Pământului şi generaţiilor viitoare, alăturându-se iniţiativei Ora Planetei.
În Republica Moldova, evenimentul este marcat începând cu anul 2009.

Facebook

facebook


youtube

Valid XHTML 1.0 Transitional

Total vizitatori2924169